Activitătile proiectului sunt grupate în trei categorii principale: colectarea datelor, evaluarea aportului serviciilor de ecosistem la principalele sectoare și diseminarea rezultatelor.
Colectarea datelor ne va ajuta să stabilim o bază de date pentru formularea contextului socio-economic din regiune, să determinăm ce servicii de ecosistem există în zonă și să aflăm cum percep și valorifică comunitățile locale, aceste servicii. Pentru a realiza acest lucru, vom efectua o analiză a datelor statistice luând în considerare factori de bază precum dinamica populației, rata de angajare și principalele surse de venit. De asemenea, vom organiza un număr de interviuri și sondaje cu actorii principali și localnicii din zona proiectului, totodată derulând ateliere de lucru pentru a încuraja o implicare mai eficientă din partea acestora.
Detalii →Astfel, în baza informațiilor furnizate de către actorii de pe teren și a datelor colectate, vom identifica serviciile ecosistemice cele mai relevante, vom dezvolta potențiali indici și vom genera diferite scenarii pentru cartografierea şi evaluarea serviciilor ecosistemice pe baza indicatorilor elaborați. Aceste rezultate vor fi complementate de analiza biofizică și folosite pentru a determina indicii sub raport cantitativ, cu ajutorul implicării constante a părților interesate. În final, vom cartografia și evalua serviciile de ecosistem pe baza setului de indici.
Detalii →Pentru a ne asigura că rezultatele evaluării serviciilor ecosistemice vor ajunge la audienţa potrivită, derulăm activităţi extensive de comunicare şi conştientizare ce includ organizarea de conferinţe de presă şi o activitate crescută în media online. De asemenea, vizăm părţile interesate cheie şi le abordăm prin instrumente de comunicare specifice.
Detalii →