Parteneri: Asociația Grupul Milvus

Milvus logo

Parteneri: EEA Grants

EEA logo

Parteneri: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

Goverment logo

Parteneri: MTA Ökológiai Munkacsoport

MTA logo

CEEweb a Biológiai Sokféleségért

CeeWeb logo

Header link

Language Switcher - RO

Colectarea datelor

Colectarea datelor ne va ajuta să stabilim o bază pentru formularea contextului socio-economic din regiune, să determinăm care servicii de ecosistem există în zonă și să aflăm cum percep și valorifică comunitățile locale aceste servicii. Pentru a realiza acest lucru, efectuăm o analiză a datelor statistice luând în considerare factori de bază precum dinamica populației, rata de angajare și principalele surse de venit. De asemenea, organizăm un număr de interviuri și sondaje cu actorii principali și localnicii din zona proiectului, totodată derulând ateliere de lucru pentru a încuraja o implicare mai eficientă din partea acestora.


Colectarea datelor include:

  • Colectarea și analizarea datelor statistice cu privire la suprafața și populația din cele trei județe (densitatea populației, ponderea pe sexe, rata de urbanizare, structura populației pe categorii de vârstă). În sectorul economic, vom analiza factori precum performanța și specificul agriculturii, situația locurilor de muncă, salariile medii și situația în celelalte sectoare ale economiei locale și regionale. De asemenea, vom evalua date din educație, transport și infrastructură. Raportul statistic poate fi accesat aici.
  • Colectarea datelor biofizice și ecologice prin examinarea datelor științifice publicate cu privire la principalele caracteristici biofizice și ecologice pentru regiunea vizată în cadrul proiectului și prin derularea de interviuri.
  • Întocmirea unei analize a legislației din România cu privire la integrarea serviciilor ecosistemice.
  • Întocmirea unei hărți de bază care să arate indicatori expliciți de calitate a habitatului în baza datelor biotice și de mediu.
  • Identificarea părților interesate reprezentative din zonă, cele mai afectate de modul de utilizare a fondului funciar și analizarea acestora prin intermediul sondajelor.
  • Crearea unui comitet de consultanță a părților interesate (Stakeholder Advisory Board - SAB), unde principalii actori sunt aduși laolaltă pentru a înțelege mai bine cele mai importante servicii ecosistemice şi dinamicile schimbării modului de utilizare a fondului funciar.
    Derularea a patru întâlniri SAB de-a lungul duratei proiectului.
  • Derularea unor sondaje pe teren pentru 250 de oameni prin completarea de chestionare necesare în vederea evaluării preferințelor populației cu privire la serviciile ecosistemice.
  • Examinarea instrumentelor existente pentru operaționalizarea în context local (în cadrul afacerilor) a serviciilor de ecosistem.
  • Colectarea de modele de bună practică pentru a observa modalitățile de integrare a serviciilor de ecosistem în planurile de afaceri.